duminică, 27 august 2017

TIFF 2017. Trofeul Transilvania merge catre "Familia mea fericitã"


Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

Juriul competiției TIFF, compus din actrița Clotilde Courau (Prințesă de Veneția și Piemont), producătoarea Elizabeth Karlsen, criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound) și regizorul Marian Crișan a acordat și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, care i-a revenit lui Guðmundur Arnar Guðmundsson, pentru filmul Piatră pe inimă/ Heartstone. Povestea a cucerit și audiența, fiind recompensată cu Premiul Publicului. 

Actrița Ia Shugliashvili, aflată la primul ei rol într-un film, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab, pentru ,,o interpretare de o subtilitate aparte, puternică, grațioasă și demnă’’ în filmul premiat cu Trofeul Transilvania, Familia mea fericită. O Mențiune specială a juriului a fost acordată lungmetrajului Gloria/ Glory, regizat de cuplul bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov. 

Premiul special al juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO, i-a revenit filmului Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, regizat de Francis Lee și avându-l pe actorul Alec Secăreanu în distribuție. Actorii Haris Fragoulis și Iro Bezou, protagoniștii din Dezîndrăgostire/ Afterlov, au urcat pe scena Teatrului Național, unde juriul Federației Naționale a Criticilor de Film le-a înmânat Premiul FIPRESCI.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu